Giovanni Papini (1881 – 1956), scriitor florentin mai intai futurist apoi convertit la catolicism. 
De tanar, acumuland o cultura ampla si profund echilibrata, 
promoveaza reinnoirea culturii italiene prin debarasarea ei de clisee, 
prejudecati si pozitivism greoi mai ales prin periodice ca “Leonardo”, “La Voce”, “Lacerba”. 
Din opera sa care-l face cunoscut in lumea intreaga, e bine sa se retina: Crepusculul filosofilor, 
Un om sfarsit, Istoria lui Cristos, Sfantul Augustin, Paine si vin, Gog, Diavolul, etc.

     “Intr-o zi foarte calduroasa, pe cand sedeam de vorba cu poetul, un      
alt pensionar se apropie de masa noastra. Era un monstru cam de vreo cincizeci      
de ani, imbracat in verde deschis, inalt, dar rau facut. N-avea un fir de      
par in cap: nici par, nici sprancene, nici mustati, nici barba. Un bot inform      
de piele goala, cu excrescente rosiatice.”

Pasaje interesante din Gog

     (...) a reduce timpul necesar fabricatiei unui obiect, inseamna a produce      
multi si din zi in zi mai mult; (...) Secretul imbogatirii este sa platesti      
ca un risipitor si sa vinzi ca si cand ai fi in ajunul falimentului.

     (...) cel mai mare ideal ar fi acesta: sa fabrici fara nici un lucrator un     
 numar tot mai mare de obiecte, care nu costa aproape nimic.

     (...) mergand de la cunoscut la mai putin cunoscut, spre necunoscut.

     (...) nu se poate judeca un om decat la sfarsitul vietii – si a judeca     
 inseamna, pentru un om de stiinta, a intelege. Pentru a intelege pe un om      
mare, trebuie sa pornim, in mod necesar, din ziua cand a murit.

     (...) psihologia animalelor nu e cu mult deosebita de cea umana, ceea ce confirma     
 in mod decisiv teoria care vede in animale reincarnarea sufletelor omenesti.

     (...) in cea mai mare parte din animale se gaseste inchis sufletul unui om.

     (...) mancand un animal, dupa cum stiti, dobandesti si calitatile lui. Ca     
 sa devii curajos, trebuie sa mananci inimi de lei;

     (...) ca sa te aperi de oameni, trebuie sa-i distrugi cu fierul si sa-i cumperi      
cu aurul.

     (...) gandirea conceptuala e incapabila sa cuprinda realitatea.

     (...) Evreul reuneste in sine cele doua extreme mai redutabile: despot in      
domeniul materiei, anarhic in domeniul spiritului.

     (...) Daca ne bazam pe psihologie, orice vinovat ar trebui sa fie iertat;      
daca avem grija de apararea societatii, orice vinovat ar trebui indepartat     
 pentru totdeauna.

     (...) Omul, in ciuda tuturor ipocriziilor si a tuturor retoricilor, nu iubeste      
sincer decat pe sine insusi si nu adora decat propriul sau eu. (...) Cine      
nu crede in sine insusi, nu poate trai.

     (...) Dragostea tinde sa faca din doua persoane o singura fiinta. Poezia,      
prin intrebuintarea constanta a metaforei, care asimileaza obiecte diferite,      
presupune identitatea tuturor lucrurilor.

     (...) Cautand sa unifici, ajungi prin forta lucrurilor la ceva neinchipuit      
de simplu.

     (...) Pentru a ma face sa simt umilinta micimii mele, era de ajuns pamantul.      
(...) Poetii, idioti ca si copiii, se extaziaza in vederea luminitelor ratacitoare      
in infinit. Pentru mine, care nu sunt – din fericire sau din nenorocire      
– nici versificator, nici mistic, cerul nu-i altceva decat o panza sinistra,     
 pe care citesc in fiecare noapte sentinta nulitatii mele iremediabile.

     (...) Teatrul nu trebuie sa fie imitarea vietii reale, ci o exacta reproducere      
a vietii. Deci, cea dintai reforma consta in a concedia, pana la unul, pe     
 toti actorii de meserie. (...) Ceea ce a scris poetul trebuie redat in mod     
 serios, in sensul riguros al cuvintelor, fara trucuri si fictiuni.